Abia se află rezultatul alegerilor din Marea Britanie și deja este foarte multă dezbatere despre rezultatul caracterizat drept “surpriză”, ori “o răsturnare de situație”. Ciudat este că nimeni nu se gândește că poate exact acesta a fost planul Theresei May.
Acum un an scriam că rezultatul referendumului pentru Brexit a fost o surpriză totală atât pentru susținători, cât și pentru oponenți. Nu ieșirea efectivă din Uniune a fost miza campaniei pentru Brexit. Ori poate doar pentru unii ca Nigel Farage sau Paul Nuttall de la UKIP, despre care alegerile arată că sunt complet irelevanți, la fel cum au fost și în campania pentru Brexit. Scopul de atunci a fost o negociere de forță cu Germania și Franța pentru (re)câștigarea unei poziții mai bune a Marii Britanii în interiorul Uniunii, nu în afara ei, după epoca Blair în care Marea Britanie a fost mai mult atentă la relația cu SUA, decât cu partenerii din UE. Și desigur o negociere pentru protejarea sectorului financiar londonez de tendința de control și supra-reglementare germană.
Numai că lucrurile au scăpat de sub control, de asta rezultatul referendumului a luat pe toată lumea prin surprindere. Am fost convins de atunci că se vor căuta căi elegante de a răsturna rezultatul referendumului, înainte ca el să producă efecte ireversibile. Căci aceasta este a doua realitate a Brexitului: încă nu s-a întâmplat nimic concret. Marea Britanie este membră în UE pentru încă cel puțin doi ani și e foarte posibil să continue să rămână membră și după 2019, dacă Parlamentul Britanic decide asta.
Numai că spre deosebire de România unde referendumurile se ignoră cu totul și viața merge înainte, o astfel de opțiune este exclusă în Marea Britanie. În schimb cu totul alta ar fi situația dacă poporul britanic și-ar schimb propria opinie și ar decide că nu mai vrea să iasă din UE. În definitiv poporul este suveran și are tot dreptul să-și schimbe opinia. Numai că un al doilea referendum pentru Brexit este inacceptabil din principiu: nu poți organiza repetat un scrutin până când obții rezultatul dorit. În schimb un referendum de exemplu pe acordul final de “divorț” dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană poate anula Brexitul cu totul. Marea Britanie poate în oricând până la ratificarea acordului de ieșire din Uniunea Europeană de către toate parlamentele țărilor membre, inclusiv cel britanic, să retragă decizia de părăsire a Uniunii. Căile posibile de anulare a Brexitului sunt foarte multe.
Theresa May a fost un pro-european moderat. Așadar în camapania pentru Brexit a susținut rămânerea în Uniunea Europeană. La momentul la care a fost aleasă lider al Partidului Conservator, deci pe cale de consecință Premier al Marii Britanii, exista așteptarea ca ea să conducă țara spre un Brexit moderat, poate doar spre o ieșire formală din Uniune, cu păstrarea însă a acordurilor economice. Adică spre un statut similar cu cel al Norvegiei, care este oricum mai dezavantajos decât cel de membru în Uniune. Numai că odată cu numirea în funcția de Premier, Theresa May a basculat de la susținerea rămânerii în UE la susținerea unui Brexit radical și total (“Brexit means Brexit” – “Brexitul înseamnă Brexit”), cum nici măcar Nigel Farage sau Paul Nuttall nu sperau că poate fi posibil. A fost un prim lucru ciudat, nu doar ca schimbare radicală a opiniei Theresei May, dar și pentru că nimeni nu dorea un asemenea Brexit dur.
A urmat a doua ciudățenie, respectiv refuzul de a implica Parlamentul Britanic în decizia de declanșare a procedurilor de ieșire din Uniune. Așa cum Curtea Supremă avea să confirme în cele din urmă printr-o hotărâre definitivă în ianuarie 2017, referendumul pentru Brexit a fost în mod evident unul consultativ, nu imperativ. Deci el nu reprezenta juridic o decizie pe care Guvernul era autorizat să o pună în practică, ci era o recomandare consultativă pentru Parlament, care ar fi trebuit să dezbată și să decidă printr-o lege dacă Marea Britanie iese din Uniunea Europeană sau nu. Refuzul Theresei May a produs o inutilă iritare în societate, în condițiile în care Guvernul său avea o majoritate confortabilă în Parlament și ar fi putut trece fără probleme legea de declanșare de jure a Brexitului. De altfel așa s-a și întâmplat în cele din urmă în martie anul acesta, când o propunere de lege cu doar două articole, caracterizată de mulți drept o insultă la adresa Parlamentului britanic, a trecut prin Parlament complet nemodificată, în ciuda numeroaselor dezbateri care au avut loc în legislativ.
Mai mult, Theresa May a reușit să-și irite chiar și proprii parlamentari conservatori atunci când a refuzat răspicat să prezinte Parlamentului obiectivele pe care le are în vedere în viitoarele negocieri cu Uniunea Europeană. Iritarea a fost atât de mare încât pe final de noiembrie 2016 conservatorii au fost la un pas de depune în solidar cu oponenții laburiști o moțiune împotriva propriului guvern. Din nou, un refuz inutil și o iritare cauzată nejustificat, în condițiile în care nici până astăzi nu au fost comunicate în detaliu obiectivele și marjele de negociere pe care Theresa May le are în vedere. White Paper-ul prezentat în februarie anul acesta este doar o declarație de principii, care putea fi la fel de bine prezentată și cu șase luni mai devreme.
Tot iritare în economie și societate a produs și seria constantă de atacuri nejustificate la adresa cetățenilor europeni care muncesc legal în Marea Britanie. Pe deoparte a fost intenția de anul trecut a guvernului May de a cere companiilor britanice să declare numărul și naționalitatea angajaților din afara regatului. O cerere atât de-a dreptul nazistă, dar în același timp lipsită de noimă, câtă vreme Guvernul Britanic știe prin HMRC (fiscul britanic) exact câți angajați străini lucrează și la ce firme.
Pe de altă parte o altă sursă de frustrare a fost refuzul conservatorilor de a garanta cetățenilor europeni rezidenți în Marea Britanie dreptul de a continua să trăiască în regat după Brexit. Sigur, cetățenii din Uniunea Europeană rezidenți în Marea Britanie nu au drept de vot în regat, dar au familii cu cetățeni britanici care votează și lucrează la firme britanice care au nevoie de munca și expertiza lor.
Ultima pe listă a fost chestiunea alegerilor anticipate, despre care Theresa May a spus în mod repetat în ultimul an că nu se justifică și sunt excluse. Și într-adevăr nu se justificau din perspectiva Brexitului și a Partidului Conservator. Dezbaterile din această primăvară asupra legii de declanșare a ieșirii din Uniunea Europeană au demonstrat clar că disciplina de partid asigură o majoritate confortabilă în chestiunea Brexitului, chiar și atunci când există unul-doi parlamentari rebeli. Tocmai de aceea, momentul din aprilie când Theresa May convocat o conferință de presă neașteptată și a anunțat declanșarea alegerilor anticipate a luat din nou pe absolut toată lumea prin surprindere. Evident că toate partidele de opoziție, în frunte cu laburiștii care au solicitat în mod repetat aceste anticipate, au îmbrățișat imediat ideea.
Așadar avem un an în care ex-pro-europeana Theresa May a devenit cel mai pro-Brexit politician britanic, împingând lucrurile la un extrem nejustificat, luând mereu decizii cel puțin ciudate și sfârșind prin a convoca niște alegeri anticipate care nu aveau nici un sens pentru propriul scop. Alegeri al căror rezultat aparent surprinzător reprezintă o înfrângere pentru Theresa May.
În cadrul campaniei electorale, Theresa May a spus că alegerile sunt despre Brexit și a cerut imperativ alegătorilor un mandat decisiv pentru a duce la capăt Brexitul dur și total. Cu alte cuvinte a încercat să transforme aceste alegeri într-un al doilea referendum despre Brexit. Laburiștii au ales să nu o urmeze în dezbatere, centrându-se pe cu totul alte teme de interes public, precum renaționalizare totală a căilor ferate. Și desigur peste campanie s-au suprapus și două atentate teoriste. Însă chiar și așa, poziția în alegeri a Theresei May a fost clară: alegerile sunt despre Brexit. Iar rezultatul de astăzi spune clar că poporul britanic a refuzat să-i acorde mandatul ferm pe care l-a cerut pentru un brexit dur.
Așadar, pare mult mai probabil că de fapt acesta a fost planul de a răsturna gradual rezultatul referendumului pentru Brexit. Caz în care rezultatul alegerilor de ieri este un prim succes, nicidecum un eșec. Lunile și anii care vor urma ne vor lămuri. Dar așa cum le spun des inclusiv colegilor mei britanici, oricât de improbabilă pare acum ideea, rămân la convingerea că în cele din urmă Marea Britanie nu va părăsi Uniunea Europeană.
