În ultimile săptămâni onor Guvernul României și al său Minister al Transporturilor a început să alerge la vale cu viteza de proiectare a drumului expres, din care România nu are încă niciunul, făcând voit sau nu o gravă confuzie între “viteza de proiectare” și “viteza maximă legală a autoturismelor”
Pentru conformitate, drumul expres este o categorie de drum intermediară, inferioară autostrăzii, dar care permite circulația cu în condiții mai sigure decât pe un drum național. La fel ca autostrada, drumul expres nu trece prin localități, nu are intersecții la nivel, nu are treceri de pietoni, are – uzual dar nu obligatoriu – două benzi pe sens, separator central între sensuri și intrări/ieșiri cu benzi de accelerație/decelerație, care dacă există sunt însă mult mai scurte decât pe autostradă. De asemenea la fel ca pe autostradă și pe drumul expres este interzis accesul vehiculelor lente și al bicicletelor. Tocmai intersecțiile la nivel și trecerile de pietoni sunt cele care împiedică clasificarea ca drum expres al celor câtorva drumuri naționale cu două benzi pe sens și separator central din România, precum Centura București Nord, Centura Ploiești Vest ori Centura Brașov, care rămân astfel niște simple drumuri naționale.
Recentul “asalt” al Ministerului Transporturilor asupra vitezei de proiectare a drumului expres a început cu scoaterea la licitație a tronsonului de drum de viteză Pitești – Craiova la profil de drum expres, nu de autostradă așa cum prevede Master Planul General de Transport. Pe care apropo, tot PSD l-a realizat în 2014. Cheia licitației de anul acesta: viteza de proiectare de 130 km/h (!!!) cerută în caietul de sarcini. Licitația a fost întâi respinsă de ANAP la pachet cu mai multe alte licitații, din cauza caietului de sarcini neconform. Așa că CNAIR a corectat greșelile, inclusiv cea cu viteza de proiectare, pe care a coborât-o la valoarea CORECTĂ de 100km/h, așa cum prevede normativul de proiectare. Numai că stupoare, câteva zile mai târziu, Guvernul României face demersuri să modifice normativul de proiectare și să ridice viteza de de proiectare a drumului expres la 120km/h.
Singura problemă este că viteza de proiectare a unui drum nu este totuna cu viteza maximă legală pe acel drum!!. Mai spun o dată: viteza de proiectare a unui drum nu este totuna cu viteza maximă legală pe acel drum!!.
Viteza de proiectare este un parametru tehnic care spune care este viteza maximă la care poate circula în condiții de siguranță tehnică un vehicul greu pe cele mai grele secțiuni ale acelui drum. Cu alte cuvinte, viteza de proiectare este viteza la care un tir care circulă singur pe drum – deci fără considerente de trafic(!!) – poate lua cea mai strânsă curbă de pe respectivul drum fără să se răstoarne! Evident că dacă tirul poate lua curba cu 120km/h în condiții de siguranță, atunci autoturismul poate lua aceeași curbă cu 180km/h, tot așa, fără să iasă în decor. Însă în cazul ambelor categorii de vehicule din considerente de siguranță rutieră, viteza maximă legală în trafic (deci cu multe vehicule pe drum) este mult inferioară vitezei maxime posibile tehnic dacă vehiculul ar fi singur pe drum.
Se aude, domnule Ministru Cuc? Se aude, domnule ex-CESTRIN – institul de cercetări în transporturi (!!), specialiști cum ar veni – actualmente Director General CNAIR Ioniță? Am înțeles, la Aciliu nu este adevărat ce se vede, este adevărat ce spune CNAIR. Dar acum, domnule Ioniță, schimbăm și definițiile tehnice din manual?!
În cazul drumului expres, vitezele maxime legale în România sunt 100km/h pentru autoturisme (110-120km/h în general în UE) și 90km/h pentru autocamioane. Principala problemă de siguranță rutieră pentru care se limitează viteza legală pe drumul expres este absența benzii de siguranță. În condiții de trafic intens, mai ales pe un tronson lung, probabilitatea ca un vehicul să se strice crește statistic până la nivel de certitudine. Cu alte cuvinte, dacă drumul este suficient de lung și suficient de aglomerat, statistic este certă defectare a cel puțin un vehicul. Cum pe drumul expres nu există bandă de urgență, automat vehiculul defect devine un obstacol pe prima bandă de circulație, iar asta duce la gâtuirea traficului și reducerea capacității drumului sub jumătate, ceea ce implicit conduce la blocaj. Caz în care ultimul lucru pe care și-l poate dori cineva este ca spre respectivul blocaj cert să se îndrepte un autoturism gonind cu viteză LEGALĂ de peste 100-120km/h. Accidentul grav ar fi la rândul lui o certitudine. Din această cauză pe drumurile expres autoturismele nu au voie cu viteze de peste 100-120km/h! Tot din aceeași cauză Pitești – Craiova este prevăzută în Master Planul de transport ca autostradă, nu ca drum expres, pentru că valorile de trafic curente și de perspectivă sunt ridicate, iar un drum expres ar avea de fapt capacitatea reală a unui DN cu o bandă pe sens, pentru că blocajele de trafic date de defectări ar fi la ordinea zilei.
Dar pe drumul expres viteza maximă legală pentru autoturisme de 100-120km/h se obține cu o viteză de proiectare de numai 80km/h. Adică, dacă tirul poate lua cea mai grea curbă cu 80 km/h (viteza de proiectare), atunci autoturismul nu are nici o problemă tehnică să abordeze aceeași curbă cu 120km/h. Prin urmare, normarea drumurilor expres la viteza de proiectare de 100km/h se face pentru a permite și camioanelor, nu autoturismelor care n-au nici o problemă(!!), să circule la viteza maximă legală de 90km/h!
Așadar, să construiești un drum expres cu viteză de proiectare de 120-130 km/h înseamnă o totală risipă, pentru că asta ar însemna o viteză maxim posibilă pentru un autoturism de peste 200 km/h, în condițiile în care chiar și de-ar fi drept ca linia, nicio comisie de siguranță rutieră nu ar aviza vreodată circulația pe un drum expres fără bandă de urgență cu mai mult de 120km/h.
Și-atunci stau și mă-ntreb: e Guvernul României de astăzi atât de nepriceput? Or fi plecat din Ministerul Transporturilor și din CNAIR chiar și ultimii știitori de carte? Sau cumva asistăm la o nouă petardă precum în urmă cu vreo 6-7 ani? Căci în epoca guvernelor Boc – astăzi mare primar de Cluj – tot din cutia cu minciuni pentru cei mici scosese Guvernul altă năzdrăvănie ce din coadă avea să sune: “drumul național în regim de autostradă”. Cum ar fi venit, “găina cu regim de șoim”. Au fost numite astfel cam toate drumurile naționale despre care aminteam mai devreme, cu două benzi pe sens și cărora li s-a montat separator central, precum cele câteva bucăți de Centura București, Centura Ploiești sau Centura Brașov. Era în fapt o diversiune bine ticluită, zisă “artificiu de PR”, menită să lase poporului degrabă votant impresia că deși nu se construiau autostrăzi, totuși ele se inaugurau pe bandă rulantă.
Pe același model, cumva “drumul expres cu viteza de proiectare de 120km/h” – sau chiar 130km/h cum zicea caietul de sarcini pentru Craiova – Pitești este de fapt un “lasă, mă, că-l facem drum expres, da’ vă dați pe el ca pe autostradă”? Să fie deci neștiință sau manipulare?!
Ce bună ar fi niște competență la Ministerul Transporturilor…
Exista multe critici la adresa drumului expres made in Romania, insa banda de urgenta poate fi “inlocuita” simplu prin mai multe(mai dese) locuri de parcare. Sa nu uitam ca latimea benzii de urgenta de pe autostrazile Romaniei(nu stiu din ce cauza) este de DOAR 2.5m, ceea ce in caz de pana a unui camion de 40t nu ar suficient pentru siguranta circulatiei , iar masinile care ar trebui sa “ocoleasca ” acel obstacol, ar trebui sa schimbe banda 1… Pericol mare de accidente! Pe o Autostrada.
Si nimeni nu spune nimic in tara asta.
De fapt pentru incompetenta exista nenumarate sinonime, toate in lb. romana, dar cea mai apropriata de adevar ar fi cea din textul de mai sus:
“Și-atunci stau și mă-ntreb: e Guvernul României de astăzi atât de nepriceput? Or fi plecat din Ministerul Transporturilor și din CNAIR chiar și ultimii știitori de carte? ” – la ambele intrebari raspunsul este, daca vedem ce si cum s-a lucrat pana acum in Infrastructura, se pare ca da.
Si ar mai fi o chestie “unica” in UE :
curbele unui drum expres(nici nu-i spune sosea expres, doar drum, drum de tara, drum prin padure, drum de munte, drum, ulita, mai bine ii spunem ulita expres).multe curbe ocolesc doua, trei case puse pe un camp langa o sosea locala, in loc sa taie ca in branza si ar economisi zeci de km intre cele doua mari localitati. Acum se modernizeaza o cale ferata in Transilvania. Practic se indreapta niste curbe construite la inceputul sec. xx. Cand se vor indulci si indrepta ceea ce va fi aici candva??
Drumul expres DX12 este ca un sarpe urias, mii de curbe fara noima, intr-adevar un drum, iar daca devine si expres e doar o chestie de interpretare.
[…] Creşterea preţului pentru un proiect inferior şi într-o zonă geografică fără multe obstacole a fost din nou justificată prin opţiunea metodologică. Un alt aspect îngrijorător este perioada de garanţie pentru această lucrare: doar 2 ani. Şi să nu uităm problemele de planificare şi proiectare, aşa cum aflăm în articolul de aici. […]