De peste trei decenii, responsabilii cu soluționarea problemelor de trafic din București persistă într-o abordare greșită: ”mai mult loc pentru mașini”. Iar asta se traduce de treizeci de ani în: ”mai multe străzi”, ”mai multe parcări”, ”mai multe pasaje”. Și, de fiecare dată, lucrarea, oricare ar fi ea, este prezentată sub forma de glonț magic: “mai facem asta, și gata, rezolvăm traficul”.
Problema este că, de treizeci de ani încoace, traficul din București se agravează încontinuu. Iar problema și mai mare este că, nimeni în lume nu a reușit să rezolve problemele de trafic ale vreunei metropole construind infrastructură rutieră.
Sigur că pare intuitiv că, dacă pe o stradă blocată mai construiești o bandă, traficul se va fluidiza. Însă realitatea, pe care și Bucureștiul o trăiește de treizeci de ani încoace, dar încă refuză să o admită, este că singura consecință a lărgirii unui bulevard este că și mai mulți oameni își folosesc mașinile, traficul devenind din ce în ce mai blocat și orașul din ce în ce mai congestionat.
Astăzi sunt 1,7 milioane de autovehicule înmatriculate în București, dintre care 1,4 milioane sunt autoturisme. Dintre ele, doar vreo 300.000 circulă zilnic prin oraș, lor adaugându-li-se zilnic în trafic încă 150.000 de vehicule din afara Bucureștiului. Există deci, în orice moment, o rezervă de 1.1 milioane de autoturisme care deabia așteaptă să se mai construiască o bandă, un pasaj sau o penetrație pe undeva, ca să intre în trafic și să-l blocheze.
În fapt, dacă la noapte, în mod magic, toate bulevardele din București (384km) s-ar lărgi brusc cu o bandă pe sens, deabia s-ar face loc în trafic pentru încă 150.000 de mașini din cele 1.1 milioane. Adică 12% !!!
Iar dacă toate străzile din București (fiecare străduță dintre blocuri, fiecare fundătură, fiecare petec de asfalt public, în total 1821 km) s-ar lărgi brusc la noapte, mâine dimineață deabia ar încăpea în trafic încă 728.000 de vehicule, adică 50% din cele în așetptare. Așadar, chiar și dacă la noapte s-ar demola sute de case și zeci de blocuri, s-ar desfința trotuare și spații verzi și s-ar cheltui 100 de miliarde de EUR pe exproprieri și pe construcții de drumuri, mâine dimineață n-ar încăpea în trafic nici măcar toate autoturismele înmatriculate în București astăzi!
Aceasta este o realitate pe care marile metropole europene au înțeles-o încă din anii ’70, când au realizat că nu poți construi atâtea străzi câte mașini își pot cumpăra oamenii. O astfel de bătălie este pierdută din start. Cu alte cuvinte, marile metropole europene au înțeles o idee simplă:
Soluția mobilității într-o metropolă precum Bucureștiul este așezată pe trei piloni cheie:
1. Gara Centrală, amplasată în inima orașului, pentru interconectarea rețelei de transport suburban și interurban cu rețelele de transport local
2. Rețeaua de metrou, pentru transportul urban
3. Rețeaua de tren suburban, pentru legătura metropolei cu suburbiile
Care este situția actulă în București, direct reflectată în Indexul TomTom de congestie a traficului în oraș? Să le luăm pe rând.
1. Gara Centrală
În București, Gara Centrală lipsește cu desăvârșire, nu doar din teren, ci și din toate strategiile și proiectele de dezvoltare ale orașului. Și nu, nu este vorba despre Gara de Nord, care nu este o gară centrală, ci una periferică, pentru că se află la 2.8 km distanță de centru.
Comparația cu marile metropole europene demonstrează fără echivoc, că, în cele mai multe dintre metropole, Gara Centrală este în inima orașului.
2. Rețeaua de metrou
Rețeaua de metrou este incompletă, o metropolă ca Bucureștiul având nevoie de cel puțin 8 magistrale, dintre care până acum au fost realizate doar 3 complet (M1, M2, M3) și două pe jumătate (M4, M5).
3. Rețeaua de tren suburban
Trenul suburban a fost abia recent adus în atenția publicului de către actualul Primar General al Bucureștiului, în recent încheiata campanie pentru alegerile locale. Numai că debutul a fost stângaci, sub numele eronat de ”metrou de suprafață”, ceea ce induce o nefericită confuzie între cele două moduri de transport urban complet diferite.
Metroul este un tren urban care asigură legătura între punctele de interes din interiorul orașului. Rutele lui sunt în interiorul limitelor orașului, cu extrem de rare excepții în contexte speciale, precum o suburbie adiacentă care este de facto parte din oraș, așa cum sunt Pantelimon sau Otopeni la București. Stațille de metrou sunt situate uzual la 500m-700m distanță, pentru a asigura o bună conectare în interiorul orașulu.
Trenul Suburban în schimb este un tren care asigură legătura între suburbii și centrul orașului, cu stații intermediare în puncte de interes din oraș. Rutele trenului metropolitan traversează orașul și, spre deosebire de metrou, se extind până la 20-60km în afara limitelor lui. Stațiile trenului suburban se amplasează în oraș la distanțe de 1-2 km, semnificativ mai mari decât în cazul metroului. Scopul principal al stațiilor din oraș ale trenului suburban este conectarea cu rețeaua de transport local, respectiv cu metroul și cu celelate mijloace de transport local. În afara orașului, stațiile trenului metropolitan se amplasează în suburbiile de pe traseu.
Metroul și Trenul Suburban nu se exclud și nu sunt alternative unul altuia, așa cum, de exemplu, s-a discutat complet eronat în cazul M6 versus calea ferată la Aeroportul Otopeni. Cele două moduri de transport public îndeplinesc funcții diferite în transportul metropolitan, dar lucrează împreună și depind unul de altul pentru a asigura transportul în oraș. Din nou, toate acestea se văd cel mai bine în cifre.
Trenurile suburbane au în fapt atât de mare succes, încât în Europa Occidentală numărul lor de pasageri este de câteva ori mai mare decât numărul pasagerilor trenurilor de lung parcurs din rețele feroviare naționale. Ceva ce ar trebui să pună pe gânduri mai ales CFR Călători, preocupată acum de introducerea trenurilor InterCity, dar cu zero planuri în privința trenurilor suburbane.
Cazul Zurich-ului este unul interesant, pentru că, deși nu are o rețea de metrou, are în schimb o rețea vastă (119 km) de linii de tramvai, comparabilă ca lungime cu rețeaua de tramvaie a Bucureștiului (137 km). Iar ceea ce este relevant în acest exemplu este că, în anumite condiții, tramvaiul poate consitui o alternativă la metrou, dar nu la trenul suburban.
Desigur că diferența semnificativă între Zurich și București este că, ceea ce se numește astăzi tramvai în Capitala României, nu are nici o legătură cu conceptul de light rail din secolul XXI aplicat în Zurich, nici în termeni de infrastructură, nici de în termeni de vehicule utilizate.
Așadar, Nicușor Dan și Ministerul Transportului au propus un prim plan de introducere a Trenului Suburban în București. Numai că, spre deosebire de soluțiile funcționale din metropolele europene, varianta pentru București este timidă și nu atacă frontal problemele fundamentale ale transportului din București. Proiectul nu propune nici linii de tren suburban care să traverseze orașul și nici o Gară Centrală care să fie punctul de confluență principală a liniilor de tren suburban, deși ambele sunt condiții sine qua non pentru funcționarea conceptului de Tren Suburban oriunde în lume. Există deci riscul ca, urmând acest plan, proiectul să aibă un succes limitat sau chiar să fie un eșec.
Timiditatea proiectului este pe deoparte de înțeles. Problema Bucureștiului este că are o relație tensionată cu trenul și cu rețeaua feroviară urbană, chiar și așa subdezvoltată cum este ea astăzi. Și asta nu doar din cauza trenurilor și a gărilor murdare și depășite tehnologic. Ci mai ales din cauza faptului că rețeaua feroviară din București este prost construită și rupe orașul.
Ajunge să ne gândim că Pasajul Basarab a costat 240 de milioane de EUR, dintre care 150 milioane EUR a costat numai monstruozitatea numită Podul hobanat Basarab, o soluție proastă la o greșeală istorică.
La fel, ajunge să ne gândim că pe 7 km între Podul Grant și Centura București nu există nici un fel de legătură între Chitila și Giulești, respectiv între Sectorul 1 și Sectorul 6. Chiar dacă este absurdă, ideea de a muta Gara de Nord mai în afara Bucureștiului, idee care revine recurent în mintea multora, inclusiv din rândul autorităților, izvorăște dintr-o problemă reală! Căile ferate din București rup orașul!
Numai că asta nu este vina trenului, ci este vina eternei abordări românești lipsită de analiză și de viziune – “facem acum așa și pe urmă mai vedem noi” – în care a fost construită rețeaua feroviară din București, deși în occident problema a fost înțeleasă și rezolvată încă de acum aproape de doua secole!
Concret, greșeala funamentală a rețelei feroviare din București este că a fost construită la același nivel cu străzile, ceea ce duce la un inevitabil conflict între tren și rețeaua stradală urbană, pentru că este scump și complicat să faci în oraș poduri și pasaje cu rampe lungi de access la fiecare străduță.
Cu totul alta este situația când trenul și străzile sunt la nivele diferite. Fie trenul este mai sus cu 4-6 m pe estacadă sau pe rambleu (ridicătură artificială de pământ), fie trenul este cu 7-8 m mai jos într-un debleu (un șant larg). În ambele situații orașul respiră și se dezvoltă nestingherit, pentru că e foarte ușor să construiești oricâte poduri sau pasaje scurte este nevoie, fără rampe de acces. În felul acesta, trenul poate ajunge până în inima orașului, cu toate avantajele care decurg de aici. Iar rezultatele în aceste scenarii sunt de-a dreptul spectaculoase.
Să comparăm, de exemplu, Gara de Nord din București cu o gară similară din occident, precum Paddington Station din Londra. Gara de Nord are 14 linii la sol, accesul trenurilor spre/dinspre periferie făcându-se pe o magistrală de 8 km construită integral la sol. Paddington Station are 15 linii, dintre care două sunt de metrou, accesul trenurilor spre/dinspre periferie făcându-se pe o magistrală feroviară de 22km, construită aproape integral în debleu.
Simplul fapt că în Londra liniile de tren sunt sub nivelul solului, oferă o cu totul și cu totul altă perspectivă din afara gării la București și la Londra, deși poziția relativă este aproape identică: la 250m față de capetele de linie și 20-30m în afara zidului gării.
În zona încercuită în imagine se întrezăresc cele 10 linii de ieșire din Paddignton Station, cu trei mai multe (!!) decât cele 7 linii de ieșire din Gara de Nord.
Mulți ar putea crede că diferența vine de la bani: ”Londra are mai mulți bani decât București”. Numai că, să nu ne grăbim cu concluzia până nu ne uităm la cifre, când vine vorba de podurile de trecere a rețelei stradale peste liniile de ieșire din gară. Cu alte cuvinte, să comparăm Monstruozitatea Pod Hobanat Basarab cu Bishop’s Bridge.
Bucureștiul a ales să cheltuiască de patru ori mai mult decât Londra, pentru mai puțin. Problema, deci, nu sunt banii, ci gândirea.
Impactul soluției cu liniile de tren coborâte în debleu, asupra orașului, este absolut spectaculos. Orașul se dezvoltă și nici nu “simte” că trenul trece prin mijlocul său.
Așa cum se vede, nu este o problemă de bani, ci de analiză și de viziune. Adică de gândit când se aleg soluții. Iar comparația ar ajunge la aceeași concluzie, indiferent cu ce altă gară importantă din Europa occidentală aș face comparația.
Din păcate, această soluție nu este nouă, ci există de peste 200 de ani.
În 1836 în Londra se construia prima linie de tren suburban pe estacadă, London and Greenwhich Railway, argumentul pentru estacadă fiind tocmai evitarea conflictului cu străzile din oraș. În plus, spațiile din interiorul arcadelor de cărămidă puteau fi închiriate ca spații comerciale, model valabil până în zilele noastre.
În întregul Occident, liniile de acces la gările centrale construite în secolele XIX și XX au fost construite la nivel diferit față de străzile din oraș, fie mai sus fie mai jos. În țările de influență germanică, în marile orașe predomină soluția de înălțare a liniilor de acces și chiar a gării propriu-zise desupra nivelului străzilor.
Numai că, în București, soluția a fost sistematic ignorată, deși Gara de Nord și liniile de acces la ea au trecut prin mai multe reconfigurări, de-a lungul celor aproape 150 de ani de existență ai gării. Faptul că magistralele feroviare fracturează orașul n-a fost considerat niciodată o problemă suficient de importantă, încât să merite o rezolvare corectă.
În 2020 este însă deja imperativă mutarea liniilor de acces la Gara de Nord la alt nivel decât cel al străzilor adiacente. Coborârea în debleu a liniilor dintre București Nord și Chitila este cea mai accesibilă soluție, care poate să fie realizată simultan cu introducerea rețelei de tren suburban în București.
În același timp trebuie pus la punct un plan de relocare a Triajului de Marfă București în afara orașului. Numai așa se poate închide ”rana deschisă” a Bucureștiului dintre Chitila și Giulești. Ceea ce nu numai că ar regenera zona, dar ar și închide o dată pentru totdeauna discuția absurdă despre mutarea Gării de Nord afară din oraș.
La fel de spectaculoase sunt și comparațiile în cazul liniei ferate spre Gara Controceni, care parcurge 7 km printre cartierele Militari și Drumul Taberei, între Centura București și Răzoare. Mulți ar dori această linie desființată și convertită – cum altfel?! – într-o nouă șosea. Soluția reală pentru respectiva linie este de asemenea coborârea ei într-un debleu și includerea apoi în rețeaua de tren suburban al Bucureștiului.
Aceeași este soluția și pentru sectorul de cale ferată prin Ferentari, dintre Strada Progresului și Gara Progresu. Este perfect posibil ca magistralele feroviare să traverseze orașul, fără ca acest lucru să fie perceput de la nivelul străzii.
O soluție diferită se pretează în schimb în lungul Străzii Progresului (cunoscută și sub numele de Trafic Greu), acolo unde fosta linie industrială a fost și a rămas un ghimpe pentru dezvoltarea orașului.
Există așadar soluții pentru reconcilierea Bucureștiului cu trenul, care este singura opțiune dovedit viabilă pentru a rezolva problemele de trafic ale orașului. Introducerea în București a unei rețele adevărate de tren suburban și construirea unei Gări Centrale sunt imperative.
În umătoarele părți ale articolului voi detalia o viziune asupra construcției unei Gări Centrale București, precum și a implementării unei adevărate Rețele de Tren Suburban, într-o abordare care urmează principiile folosite cu succes în marile metropole vest europene.
Va urma…
Intr-adevar, solutiile se cunosc de mult si sunt la indemana. Cincinat Sfintescu a prevazut inca din anii ’30 reteaua de tren urban pentru Bucuresti, inclusiv gara centrala pe Splai, in fata Senatului [v. “Urbanistica speciala”]. Tot in perioada interbelica Gustavo Giovannoni a studiat interactiunea organica a dezvoltarii urbane cu cea a infrastructurii de transport [v. “Orasele vechi si noul urbanism” – Torino, 1931, tradusa in romana si publicata in 2016]. Interesant de remarcat omagierea lucrarilor lui Sfintescu de catre Giovannoni in lucrarea de mai sus, fapt ce dovedeste caracterul sincron al urbanisticii romanesti. De altfel Sfintescu infiinteaza in 1932 si “Institutul Urbanistic Roman” pe model italian, institutie a carei lipsa se resimte acut.
Doamne ajută să țină cont Ministerul Transporturilor de ideea mutării triajului în afara capitalei!Ideea construirii rețelei feroviare a capitalei la un nivel superior rețelei rutiere ar fi o idee excelentă.Intervențiile în situații de urgență în arealul dintre DNCB,M900,M800,301Q și M300+M700+301Q sunt dependente de traficul feroviar,halta Depoul București Triaj e amplasată în mijlocul căii ferate așa încât călătorii ce urcă și coboară pe peron sunt nevoiți să circule laolaltă cu mașinile la trecerea la nivel cu calea ferată Strada Teodor Neagoe X M300+M700+301Q expunându-se pericolelor atât din direcția traficului feroviar cât și din direcția traficului rutier,halta Pajura e amplasată în mijlocul căii ferate așa încât călătorii ce urcă și coboară pe peron sunt nevoiți să circule laolaltă cu mașinile la trecerea la nivel cu calea ferată Strada Marmurei X M300+M700+301Q expunându-se pericolelor atât din direcția traficului feroviar cât și din direcția traficului rutier,podurile pietonale din haltele Grivița,Carpați și Depoul București Triaj sunt fără ascensoare pentru persoanele cu dizabilități și chiar degradate,peroanele haltelor Grivița,Carpați,Pajura și Depoul București Triaj sunt înguste și cu asfalt degradat și înierbat și trecerile la nivel cu calea ferată menționate sunt cu bariere manuale.Toate astea deși M300+M700 a fost modernizată pe teritoriul capitalei pentru 100 km/h.Modernizare făcută de mântuială.Pentru tronsonul feroviar București Nord Carpați există podul Basarab și podul Grant care conectează căi rutiere pe teritoriul capitalei.Pentru M800 există pasajul Grivița Bucureștii Noi,pasajul Poligrafiei și pasajul București-Ploiești.Numai pentru M300+M700 există doar două treceri la nivel cu calea ferată care duc într-o rețea rutieră încâlcită în păienjenișul racordurilor feroviare,cartierul din prelungirea Străzii Teodor Neagoe și a Străzii Marmurei,cel din prelungirea Străzii Inovatorilor,cel din prelungirea Străzii Modestiei,cel din prelungirea Străzii Copșa Mică și cel din prelungirea Străzii Chitila Triaj și a podului Săbăreni nefiind conectate între ele din punct de vedere rutier în arealul dintre DNCB,M900,M800,301Q și M300+M700+301Q.Rezumând nu există pasaje rutiere care să conecteze Șoseaua Chitilei cu Calea Giulești care se termină în maidan la cimitirul
Giulești-Sârbi.Zona haltelor Depoul București Triaj,Pajura,Carpați și Grivița,cea mai subdezvoltată zonă din sectorul 1 la capitolul infrastructură rutieră și transport public.Și cea mai critică în materie de siguranță pietonală și mobilitate.O zonă lipsită de facilități la capitolul transport public.Construit unități medicale,de pompieri și de poliție într-o capitală în care intervențiile în situații de urgență în arealul dintre DNCB,M900,M800,301Q și M300+M700+301Q sunt dependente de traficul feroviar = aplicat principiul formelor fără fond.La intersecții de căi rutiere construim pasaje rutiere cu nemiluita și în locul trecerilor la nivel cu calea ferată tragem mâța de coadă.Pasajele rutiere la intersecții de căi rutiere nu fluidizează traficul rutier al capitalei ci atrag mașini.Mai ales în contextul în care rețeaua rutieră a capitalei e dependentă de traficul feroviar.Cât am construit pasaje rutiere la intersecții de căi rutiere scăpam demult capitala de trecerile la nivel cu rețeaua feroviară.La blocajele traficului rutier al capitalei aplicăm tot felul de soluții călduțe gen piste pentru biciclete,benzi proprii troleibuzelor și autobuzelor,autobuze care sunt mijloace auto pe liniile de tramvai care sunt pentru tramvaie,pasaje rutiere la intersecții de căi rutiere numai eliminarea trecerilor la nivel cu rețeaua feroviară din capitală foarte puțin spre deloc.La stopul unei treceri la nivel cu calea ferată ori cu mașina ori pe două roți ori în transportul public de suprafață același timp pierzi așa că mersul pe două roți sau în transportul public de suprafață nu e cu nimic mai atractiv decât mersul cu mașina personală la nivelul capitalei cât timp rețeaua rutieră a capitalei e dependentă de traficul feroviar.Sunt mai importante pistele pentru biciclete decât eliminarea trecerilor la nivel cu rețeaua feroviară din capitală.Construit piste pentru biciclete fără eliminarea trecerilor la nivel cu calea ferată = aplicat principiul formelor fără fond.Asemenea achiziționat tramvaie,troleibuze și autobuze într-o capitală cu rețea rutieră dependentă de traficul feroviar.De văzut în mod special liniile 103,143,243,246 etc care sunt dependente de traficul feroviar.E mai importantă trecerea autobuzelor pe liniile de tramvai decât scăparea liniilor 103,143,243,246 etc de trecerile la nivel cu calea ferată.Vedem paiele din ochii capitalei și nu vedem bârnele.Vedem paiele din ochii mersului pe două roți și nu vedem bârnele.Vedem paiele din ochii transportului public de suprafață și nu vedem bârnele.Când vom avea un sector 1 cu rețea rutieră independentă de traficul feroviar??????????Când vom avea o capitală cu rețea rutieră independentă de traficul feroviar??????????
Pentru M800 deși există pasaj rutier pe Șoseaua Pipera și trenurile prind chiar 160 km/h trecerea la nivel cu calea ferată continuă să existe.CFR vrea s-o desființeze dar nu e de acord Primăria Generală.Se încăpățânează s-o păstreze.😡😡😡😡😡
Intenția de a se realiza o Gară Centrală a Bucureștiului, a existat încă din secolul XIX: pe planul ridicării Institutului Geografic al Armatei din 1895-98, exista piața Gărei Centrale pe locul pieței Operei de astăzi. Din acel plan și din cel din 1911 se poate vedea că malul stâng al Dâmboviței spre vest, era liber de construcții și în proprietatea fie a ministerului Domeniilor, fie a Căilor Ferate. Ceva mai târziu, Sfințescu voia să realizeze o cale ferată care traversa orașul în lungul Dâmboviței. Gara Elisabeta era aflată pe amplasamentul anterior al gării centrale, iar liniile erau prevăzute a se realiza în debleu. Se pare că deja prin deceniul 4 al secolului XX, se renunțase la ideea mutării Gării de nord pe acest amplasament (se construise complexul de clădiri al actualului Institut de educație fizică și sport), iar construcția Operei de stat în anii 50, a fost capacul.
[…] Gara Centrală și Trenul Suburban, soluțiile traficului din București (I) […]
[…] cum arătam în prima parte a acestei serii, soluția pentru problemele grave de trafic, de urbanism și de poluare din București, o […]
Felicitari pentru articol, sint prea putine opinii de acest gen in Romania, de unde probabil si numarul mic de comentarii la un articol revolutionar. In Romania obsesia autostrazilor, dublata de infrastructura feroviara de secol 19, a aruncat in irelevanta discutia esentiala despre trenuri (urbane sau extra-urbane), care, asa cum spuneti, constituie solutia oraselor occidentale la aglomerarea galopanta cu masini personale.
Poate intr-un articol viitor atacati si chestiune car-sharing, care in Vest cunoaste un boom impresionant de citiva ani buni, in timp ce in Romania e inca o idee exotica.
Mulțumesc pentru apreciere Cristian. Da, car-sharing-ul are clar viitor. Din câte știu există și în România companii de car-sharing. Nu știu cât este de mare succesul lor.
[…] cum arătam în prima parte a acestei serii, soluția pentru problemele grave de trafic, de urbanism și de poluare din București o constituie […]
Ideea asta suna foarte frumos dar ceva nu se leaga.
Daca ma uit la tabelele prezentate, observ ca in Bruxelles exista si metrou si tren suburban si chiar gara centrala foarte aproape de centru.
Teoretic situatia arata roz. Practic, in trafic e neagra (se vede asta si in tabele si in realitate pentru cei care au avut ocazia). Motivatia e simpla si se replica foarte bine in cazul bucurestiului: https://www.theguardian.com/cities/2014/aug/28/belgium-worst-traffic-europe-brussels-antwerp-congestion
Gara centrala nu va schimba cu nimic situatia dpvd al traficului. E vorba de aspecte de mentalitate care asa cum se vede in articolul de mai sus se observa si pe la alte case, nici mai mici nici mai mari ca a noastra.
Eu zic sa te mai informezi in legatura cu distantele ca stai rau de tot:
1. Viena : Gara centrala ( Hauptbahnhof) – Primarie ( Rathausplatz ) ai 3,6 km, atentie 3,6 km, nu 2,6 ce ai scos tu acolo. Pana la „intrarea“ in centrul vechi ai 2,3 km, atentie 2,3 km pana la INTRaRe!!
2.Paris : 2 gari ( „de nord“ si „de lyon“) fiecare fiind la 3 km respectiv 2,4 km de primarie!!! Daca luam alt punct, turnul Eiffel de exemplu, distanta creste considerabil!!
3. Frankfurt: distanta de 1,5 km, nu ce ai scris tu acolo cu 1,3 km si mai ales cea mai apropiata gara ar fi la 0,3 km ahahaha!
La bucuresti iarasi distanta inflorita, ai 2,1 kilometri!!! pana la primarie sau 2,2km pana la Ateneu si de acolo creste distanta. Primaria e punct de referinta, NU piata unirii!
De altfel, nu as avea nimic impotriva daca bucurestii isi fac pe banii lor si 3 gari „ in centru „
De la primarie pana la Coloseum retail park e o distanta de 11 km, gata se afla la 2 kilometri, cum adica nu e centrala? Nu ultra centrala eventual.
Cand va deveni bucuresti un Singapore sa isi permita o gara futuristica, mai discutam, dar pana atunci cand blocurile pe voi la primul cutremur serios si unii voi dublaj inutil si scump la o gara deja centrala!!
@Cristian, “centrul” nu e o noțiune fluidă, ci o coordonată geografică precisă. Nu poți planifica rețele de transport care se construiesc în zeci și chiar sute de ani care să aibă fluiditatea cu care apar și dispar centrele de interes din oraș. Poți în schimb să proiectezi rețele de transport raportate la centrul geografice și pe urmă să te asiguri că centrele de interes sunt balansate în jurul lui. Asta fac Viena, Paris, Londra, Frankfurt etc.
Primăria, Turnul Eiffel, Ateneu NU SUNT CENTRUL, ci sunt CENTRE DE INTERES. Nu confunda noțiunile.
Mai departe, referitor la distanțe:
1. Wien Hauptbanhnof = Viena Gara Principală, NU CENTRALĂ. Există în schimb și Wien Mitte = Viena Gara CENTRALĂ, aflată la 900m de Stephansplatz (Piața Domului Sfântului Ștefan), care este oficial kilometrul zero, adică CENTRUL Vienei
2. Metropola Paris are peste 20 de gări în interiorul Boulevard Périphérique, adică în interiorul Orașului Paris. 20, nu 2! 🙂
Unele sunt de suprafață și sunt gări istorice, toate mai mari decât Gara de Nord din București: Nord, Est, Lyon, Saint-Lazare, Montparnasse, Austerlitz. Altele sunt mai mici sau mai mari și fac parte din rețelele RER și Transilien, adică sunt folosite exclusiv de trenurile urbane.
Paris are Gara Centrală cu traficul cel mai mare din Europa, respectiv 179 milioane de călători în tranzit anual. Este vorba despre Châtelet–Les Halles, aflată la fix 700m de Notre Dame de Paris, în față căreia se află borna KM0.
3. În Frankfurt, Gara Centrală nu este Frankfurt Hauptbahnof (Gara Principală) ci Frankfurt Hauptwache, aflată la fix 300m de centrul geografic al Frankfurtului.
Nu în ultimul rând, KM0 în București este la Sfântu Gheorghe. Nu la Primărie, nu la Ateneu.
Îți stau cu plăcere la dispoziție cu clarificări și despre restul datelor din analiză.
În rest expui aceeași mentalitate care ține România înapoiată și mereu în urma occidentului: “nu ne trebuie, nu ne permitem, nu putem”. Ori de fapt asta este marea problemă a României. Nu banii.
[…] Gara Centrală și Trenul Suburban, soluțiile traficului din București (I) – Mihai Alexandru Crăciun, 15.11.20 […]